cauta in site

11 institutii financiare au semnat acordul pentru consolidarea mediului de afaceri romanesc

11 institutii reprezentative ale industriei financiare din Romania, printre care UNSAR si UNSICAR, au semnat Acordul de Colaborare pentru crearea Platformei Financiare, proiect mobilizator ce urmareste promovarea, in cooperare cu institutiile interesate, a principiilor dezvoltarii economice durabile si ale progresului social.

Proiectul de structurare a platformei program de colaborare in Romania pe zona financiara sub denumirea Platforma Financiara este o constructie non juridica, bazata pe sinergie si solidaritate, care permite intensificarea comunicarii si a colaborarii intre reprezentantii pietei financiare din Romania pentru imbunatatirea stabilitatii mediului economic si financiar. Astfel, se doreste consolidarea mediului de afaceri romanesc prin imbunatatirea mai multor aspecte, printre care transparenta si predictibilitatea, elemente cheie ce stau la baza deciziilor strategice ale potentialilor investitori, se precizeaza intr-un comunicat comun.

Industria financiara din Romania propune incheierea unui acord cu autoritatile, de tipul "gentlemen's agreement" privind asigurarea predictibilitatii legislative pentru urmatorii 10 ani. Prin intermediul acestuia, se recomanda asigurarea de consultari periodice cu industria financiara, evaluarea riscurilor initiativelor legislative propuse prin intermediul studiilor de impact si asigurarea unui dialog deschis intre Guvern, antreprenori, institutii financiare sub forma unor intalniri de tip workshop, panel de discutie pentru a evalua impactul potential al modificarilor legislative.

Semnatarii Acordului de Colaborare sunt:
  • Asociatia Romana a Bancilor,
  • Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania,
  • Asociatia Analistilor Financiar-Bancari din Romania,
  • Asociatia Brokerilor,
  • Asociatia de Plati Electronice din Romania,
  • Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania,
  • Asociatia Romana a Brokerilor de Credite,
  • Asociatia Societatilor Financiare din Romania-ALB,
  • Bursa de Valori Bucuresti,
  • Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania,
  • Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania.
Prin intermediul Platformei Financiare se stabileste modul in care membrii acesteia in baza principiilor comune, precum dezvoltarea intermedierii financiare, prosperitatea economica, reputatia, libera concurenta, stabilitatea, transparenta, inovatia si educatia financiara vor colabora pentru realizarea obiectivelor comune.

Acordul de Colaborare are ca obiective conlucrarea in vederea dezvoltarii si consolidarii sectorului financiar ca parte a unei piete performante, stabile si eficiente. Astfel, se doreste imbunatatirea mediului de afaceri din Romania si perfectionarea mecanismelor economice din sfera activitatilor comune, dar si colaborarea intre institutii prin facilitarea dialogului deschis si promovarea unor politici comune. Totodata, Acordul urmareste respectarea legalitatii, eticii profesionale, precum si a normelor privind concurenta in activitatea economica si in relatiile dintre parti. Pe parcursul colaborarii nu se vor discuta aspecte care sa contravina prevederilor Legii Concurentei, fiind avuta in vedere stimularea concurentei si a unui mediu concurential adecvat.

"In practica vom asista la reprezentarea, sustinerea intereselor legitime ale membrilor in relatia cu institutiile si autoritatile publice si cu alte persoane juridice si fizice, in raport cu obiectul si scopul de activitate ale membrilor, precum si promovarea unei imagini favorabile a membrilor si a domeniilor de interes pe plan national si international", se arata in comunicat.

Semnatarii Acordului urmaresc realizarea unui dialog permanent cu autoritatile si institutiile statului, precum si cu orice terti pe probleme de interes economic general, inclusiv prin formularea de propuneri asupra proiectelor de acte normative specifice si participarea la dezbaterile pe marginea acestora in domeniile de interes.

Prin acest Acord, institutiile partenere pot organiza programe comune, in baza unor acorduri separate, in domeniile pe care le reprezinta. Acordul a fost incheiat pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire a valabilitatii cu acordul partenerilor.