cauta in site

Ce le da executivilor insomnii?

Dupa un 2018 plin de provocari pentru industria de asigurari, 2019 continua in acelasi trend. Cea mai mare preocupare a executivilor ramane punerea in aplicare a legislatiei privind distributia asigurarilor - IDD - care transforma complet intreaga distributie, dar nu numai.

Aceasta noua legislatie ar trebui sa aduca mai multe avantaje pentru clienti, care vor fi mai bine informati cu privire la produsele achizitionate si furnizori. De asemenea, acestia vor sta fata in fata cu intermediari mai bine pregatiti profesional. In acest caz, exista noi cerinte de pregatire profesionala, distribuitorii de asigurari fiind nevoiti sa ramana conectati la realitatile pietei si sa acumuleze anual 20 de credite de formare profesionala. Mai exact, anual, distribuitorul trebuie sa efectueze 15 ore de pregatire profesionala continua.

Asiguratorii si brokerii sunt pusi pe picior de egalitate in ceea ce priveste distributia asigurarilor. Indiferent de tipul de canal de vanzare reprezentat, toate persoanele implicate in procesul de vanzare au obligatia de conformare pe partea de formare profesionala.

Dar toate acestea inseamna mai mult timp dedicat clientilor. Acest fapt ar trebui sa ofere un beneficiu, insa sunt consumatorii dispusi sa petreaca mai mult timp atunci cand isi incheie o polita si sa semneze un teanc de hartii?

La un simplu calcul, la incheierea unei polite facultative consumatorul trebuie sa dea 7 semnaturi, primind 9-11 documente care totalizeaza minim 20 de pagini, conform prevederilor GDPR si IDD. De asemenea, acest lucru inseamna, pentru companii, mai putini clienti carora le pot oferi servicii si produse intr-un timp asemanator cu cel dedicat anterior IDD, asadar vor fi nevoiti sa isi gandeasca foarte bine strategia de vanzare pentru ca business-ul sa creasca.

Tot in acest an, se anunta noi schimbari legislative in ceea ce priveste politele RCA si asigurarile obligatorii de locuinte (PAD), ceea ce va presupune abordari noi in business-ul companiilor din piata.

Cu toate acestea, suntem increzatori ca piata este una stabila si este pregatita pentru a face fata tuturor provocarilor din acest an, in timp ce profita de toate oportunitatile care se ivesc!