cauta in site

Grupul GENERALI: Profitul net s-a majorat, in 2018, cu 9,4%

GENERALI, unul dintre cei mai importanti jucatori din piata globala de asigurari, a raportat, pentru 2018, o crestere de 3% a rezultatului operational fata de anul precedent, pana la 4,86 miliarde de euro, la acest rezultat contribuind toate liniile de business ale companiei. Profitul net de 2,31 miliarde de euro (+9,4%) reflecta atat o imbunatatire a rezultatelor operationale, cat si contributia din operatiunile sau vanzarile intrerupte.

Primele pe segmentul asigurarilor de viata au crescut cu 5,7%, pana la 46,08 miliarde de euro, in vreme ce rezultatul operational pe aceasta linie de business a atins 3,07 miliarde de euro, in crestere cu 2,8% in comparatie cu nivelul de 2,98 miliarde de euro inregistrat la finalul anului 2017. Totodata, primele pe segmentul Property & Casualty au atins un nivel de 20,607 miliarde de euro, o crestere de 3,3%, pe auto (3,4%) si non-auto (2,7%), iar rezultatul operational pe acest segment a crescut cu 2,5%, pana la 1,99 miliarde de euro.

Nu in ultimul rand, nivelul total al primelor subscrise de GENERALI in 2018 a fost de 66,69 miliarde de euro, in crestere cu 4,9%, in vreme ce rata combinata a daunei s-a stabilizat la 93%, se arata in raportul grupului.

Gratie rezultatelor obtinute in 2018, grupul GENERALI si-a indeplinit planul strategic 2015-2018, atingand si depasind toate obiectivele, si s-a pozitionat extrem de bine in cursa pentru atingerea obiectivelor fixate in noua strategie a grupului, se precizeaza intr-un comunicat remis de grupul GENERALI.

"Avand in vedere rezultatele prezentate, putem spune ca Assicurazioni GENERALI si-a indeplinit planul strategic 2015-2018, cu atingerea si depasirea tuturor obiectivelor. Ne-am indeplinit planul in ciuda unui scenariu macro dificil, confirmand abilitatea noastra de a executa si realiza o valoare sustenabila pentru toti stakeholderii. Meritele pentru aceste rezultate merg atat catre toti cei care, din 50 de tari din lumea intreaga, lucreaza pentru GENERALI, precum si catre membrii retelei noastre de distributie, dar si catre partenerii grupului GENERALI. Incepand cu 1 ianuarie 2019, intregul grup este dedicat implementarii noului plan, GENERALI 2021, al carui obiectiv este de a genera plus-valoare pentru shareholderii nostri, prin investitii in crestere profitabila, inovatie si transformarea digitala a business-ului nostru. Ambitia noastra este cea de a fi parteneri pe viata ai consumatorilor nostri", a declarat Philippe DONNET, CEO, GENERALI Group.