cauta in site

Adrian MARIN: Piata se schimba datorita tehnologizarii, modificarilor legislative si comportamentului clientului

Piata se schimba datorita tehnologizarii/ digitalizarii, a modificarilor legislative, dar mai ales datorita comportamentului clientului, care are asteptari din ce in ce mai mari, a declarat Adrian MARIN, Presedintele UNSAR, in cadrul Conferintei Anuale a Asiguratorilor "Provocarea Viitorului: O Romanie Asigurata".

Conform acestuia, clientii vor simplitate in produse, in ofertare, in timpul de raspuns. "Industria asigurarilor isi schimba modelul de business si se orienteaza spre inovatie si asteptarile clientului", a spus Presedintele UNSAR.

Adrian MARIN sustine ca piata de asigurari din Romania are potential de dezvoltare sustenabila.

"Piata de asigurari a trecut prin provocari legislative si operationale - precum Solvency II, falimentele ASTRA si CARPATICA, implementarea modificarilor legislative pe RCA - si vor veni noi directive europene - GDPR si IDD, cu efecte asupra tuturor liniilor de business", a aratat acesta.

Presedintele UNSAR sustine ca educarea populatiei in spiritul responsabilizarii individuale trebuie sa fie un deziderat major pentru toti actorii implicati.

"UNSAR se concentreaza pe dialog pentru consolidarea industriei, precum si pentru o protectie cat mai mare a clientilor", a mai spus Adrian MARIN.

El a prezentat si obiectivele Uniunii pana la finalul anului 2018.

Astfel, obiective reputationale se refera la: dezvoltarea canalelor de comunicare UNSAR Asiguropedia; Facebook); programe de educatie financiara; programe de siguranta rutiera; evenimente marca UNSAR.

Obiective operationale ale Uniunii sunt impartite pe 3 segmente de asigurari:
  • Auto: definitivarea draft-ului Ordinului comun privind baremul traumatologic; sustinerea drepturilor si intereselor consumatorului prin propuneri de imbunatatire a actualului cadru legislativ; cresterea sigurantei in trafic. Actiuni de siguranta rutiera; masuri de combatere a fraudelor in asigurari.
  • Life&Health: dezvoltarea pietei asigurarilor de viata si sanatate, cu accent pe extinderea catre spitalele publice; cresterea constientizarii nevoii de responsabilizare individuala si securitatea financiara a familiei si propuneri de masuri pentru stimulare fiscala.
  • P&C: pregatirea industriei de asigurari si a populatiei pentru administrarea unor evenimente catastrofale; armonizarea procedurilor de despagubire PAD vs. asigurarile facultative de locuinte (program "Prometheus"); cresterea nivelului de incredere in industrie si a gradului de penetrare a asigurarilor: de locuinte (obligatorii si facultative) si in domeniul agricol (responsabilizarea individuala a fermierilor; subventionarea primei).