cauta in site

PayPoint Services a achizitionat Payzone

PayPoint Services, principalul operator de plati in numerar si incarcare electronica prin puncte de retail, care colaboreaza cu mai multi asiguratori si brokeri de pe piata locala, anunta finalizarea procesului de achizitie a companiei Payzone S.A., in urma primirii acordului Consiliului Concurentei pentru aceasta tranzactie.

In urma acestei tranzactii, consumatorii din toata tara vor avea acces la o retea de peste 22.500 de puncte de plata si la un portofoliu de furnizori si servicii extins.

"De la lansarea oficiala a serviciilor in Romania, in august 2008, strategia PayPoint s-a concentrat pe crestere organica, in toate ariile de interes: portofoliul de servicii si furnizori, reteaua de magazine partenere, cota de piata, notorietatea etc.. Pentru a accelera ritmul de dezvoltare, am luat in calcul si cresterea prin achizitii, iar Payzone S.A. a fost optiunea naturala in acest sens. Dorim sa oferim consumatorilor din toata tara experiente de plati cat mai variate, simple, sigure, gratuite, mereu la indemana, iar decizia de preluare a acestei companii vine sa intareasca si mai mult acest angajament. Consideram ca extinderea retelei noastre reprezinta o baza solida pe care vom putea cladi in viitor un portofoliu si mai vast de servicii inovatoare, cum ar fi cele de coletarie in puncte de retail sau colectare taxe, impozite si amenzi, si lista ramane deschisa", a declarat Mugur DOGARIU, Managing Director al celor doua companii.

Compania se va axa in continuare pe calitate, care sa sustina cresterea, consolidarea si diversificarea: "Planuim sa investim in infrastructura, tehnologie si, bineinteles, in oameni, in angajatii echipei extinse, pentru a oferi impreuna o experienta cat mai buna consumatorilor si partenerilor nostri", a continuat Mugur DOGARIU.

Payzone ofera in prezent servicii de reincarcare electronica in peste 11.000 locatii dotate cu terminale de plati si are incheiate acorduri de incasare a facturilor cu zeci de furnizori nationali, regionali si locali, din domenii variate.

In Romania, PayPoint si-a lansat oficial serviciul de plata a facturilor in numerar sub marca proprie in august 2008 si si-a extins portofoliul de clienti prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. In prezent, reteaua punctelor de plata PayPoint numara 11.500 de terminale iar compania are incheiate contracte cu 146 clienti importanti din domeniul telecomunicatiilor, al utilitatilor, al serviciilor financiare si nu numai.

In sectorul financiar-bancar, PayPoint are parteneriate cu urmatoarele companii: ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, EOS KSI Romania, Garanti Credite de Consum, Patria Credit, UniCredit Consumer Financing, CAMPION Broker Asigurare, Top Factoring, Cetelem, KRUK, Vitas IFN, MaxyGo Broker de Asigurare, Garanti Bank, Debt Collection Agency, UNIQA Asigurari, Telecredit IFN, Nextebank, good.bee Credit, GetBack Recovery, ERB Retail Services, CAR Bistrita, OTP Factoring, GROUPAMA Asigurari, NN Asigurari de Viata, PINTILIE Broker de Asigurare, TBI Credit, Ultimo Portfolio Investment.