cauta in site

Viorel VASILE: IDD va avea un impact pozitiv asupra brokerilor

Implementarea IDD - Insurance Distribution Directive (Directiva Europeana privind Distributia in Asigurari) va avea un impact pozitiv asupra brokerilor din Romania, este de parere Viorel VASILE, Presedintele PRBAR - Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare si CEO-ul SAFETY Broker.

"Consider ca impactul IDD [asupra brokerilor] va fi unul pozitiv, constientizandu-ne si mai mult asupra rolului important pe care il jucam in piata asigurarilor. Un consilier mai bun inseamna mai multe polite, pierderi financiare (ca urmare a unor riscuri asigurate) mai putine si, la final, un client consumator de asigurari mai informat si mai multumit", a declarat Viorel VASILE intr-un interviu acordat Publicatiilor XPRIMM.

Intrebat care sunt perspectivele anului 2017 pentru piata asigurarilor din Romania, acesta a raspuns: "Cu siguranta piata va fi in crestere, dar ceea ce ne dorim este sa fie o crestere durabila si sustenabila, fara "explozii" ale tarifelor si /sau modificari legislative permanente".

In acelasi timp, Viorel VASILE anticipeaza ca piata de brokeraj isi va urma trendul crescator, "consilierea in asigurari fiind un factor decisiv pentru cresterea pietei de polite facultative".

Jumatate dintre respondentii unui sondaj realizat in cadrul Conferintei Brokerilor de la FIAR - Forumul International Asigurari-Reasigurari 2017, sunt de parere ca brokerii sunt "cat de cat pregatiti" sa implementeze IDD - Insurance Distribution Directive (Directiva Europeana privind Distributia in Asigurari).

In acelasi timp, 23% dintre intervievati spun ca brokerii sunt pregatiti sau extrem de pregatiti pentru a implementa aceasta directiva europeana, care trebuie transpusa in legislatia locala pana in februarie 2018. Iar 28% dintre participanti sunt de parere ca societatile de brokeraj din Romania nu sunt pregatite pentru aceasta schimbare.